Iata o distinctie pe care eu o fac si constat ca ajuta multe persoane. Face mai usoara pentru acestea luarea celor mai bune decizii in comunicare, in interactiunile cu ceilalti, si le asista sa isi imbunatateasca abilitatile sociale. Este o distinctie intre doua concepte ce suna similar:

Empatie: abilitatea de a intelege, percepe si simtii emotiile unei alte persoane.

Simpatie: tendinta de a-i ajuta pe ceilalti pentru a preveni sau diminua suferinta lor.

Acestea nu sunt definitii exacte, de dictionar, si se pare ca nu exista definitii universal acceptate ale empatiei si simpatiei in psihologie. Sunt mai degraba felul in care eu folosesc cele doua concepe, pentru a evidentia cateva aspecte cheie. Ele sunt urmatoarele:

1) Empatie este mereu buna, simpatia este buna in anumite contexte.

A intelege sentimentele altor oameni inseamna a putea accesa niste informatie foarte valoroasa, pe care o poti folosi pe cai multiple. Dar a simti nevoia de a-i ajuta pe altii, acesta este un lucru care de la un caz la altul poate fi bun sau rau. Uneori poate insemna onoare si construirea de relatii de incredere, uneori poate insemna a minti, a te purta fals, a-ti sacrifica propriile nevoi, a nu-i lasa pe ceilalti sa invete singuri si alte comportamente fara sens.

2) Poti sa ai una fara alta.

Aceasta este partea cea mai importanta. Poti sa ai simpatie, cu doar o vaga intelegere a sentimentelor celeilalte persoane. Si poti sa intelegi exact cum se simte o persoana, si tot sa ramai capabil sa nu o ajuti.

Poti sa fii o persoana foarte empatica si totusi sa iti mentii libertatea sa faci ceea ce crezi tu ca este mai bine, fie ca implica a-i ajuta pa altii sau nu. Poti sa ai empatie si sa ai optiuni in acelasi timp.

Se ne imaginam ca un prieten de-al tau te invita la petrecerea de ziua lui de nastere. Desi ti-ar face placere sa mergi, este o conferinta in alt oras in aceeasi zi la care ai vrea sa mergi si mai mult decat la ziua de nastere.

Avand empatie, intelegi ca asta va face prietenul tau sa se simta ranit, chiar un pic furios. Dar, avand simpatie doar ca o optiune, poti totusi sa spui nu invitatiei sale si sa mergi in schimb la conferinta, fara sa te simti prost. Este ceva ce mi s-a intamplat recent, si aceasta a fost alegerea mea.

De ce este aceasta distinctie esentiala? Deoarece atunci cand vine vorba de abilitati sociale, majoritatea oamenilor cred ca abilitatea de a fi empatic si tendinta de a avea simpatie sunt acelasi lucru. Daca ai empatie, ai simpatie. Daca intelegi cat de rau de simte o persoana, atunci nu te poti abtine sa nu o ajuti cumva, chiar daca rational stii ca este o decizie proasta.

Si bineinteles, avand in vedere ca cei mai multi oameni vad empatia si simpatia ca un tot unitar, cred si ca pentru a nu avea simpatie, trebuie sa iti sacrifici empatia. Trebuie sa devii ignorant si rece. De asemenea, mai cred si ca au automat multa empatie pentru ca tind sa ajute pe toata lumea. Iar toate aceste idei… sunt false.

Cand intelegi faptul ca empatia si simpatie sunt fenomene legate intre ele, dar care merg in cutii separate, poti sa ai empatie fara a avea mereu simpatie, si poti sa iti ridici abilitatile de relationare la urmatorul nivel.

Citeste articolul pe People Skills Decoded, in engleza – Empathy vs. sympathy: the big distinction.

In momentul acesta, piata romaneasca a locurilor de munca este din perspectiva mea, in cea mai rea pozitie din ultimul deceniu. Exista putine locuri de munca, multi someri, multe taieri de salarii, multi angajati munciti peste program si multe falimente.

Ceea ce mi se pare cel mai interesant, este faptul ca aceasta stare se auto-intretine. Pentru ca oamenii care au sansa sa accelereze iesirea din criza sunt in primul rand profesionistii capabili sa fie productivi si sa faca lucrurile sa se intample. Ori exact aceste persoane, intr-o stare de panica, aleg sa fuga de responsabilitatea lor.

Oameni care abandoneaza. De la tinerii care refuza sa isi caute un job pe motiv ca e griza si nu-i angajeaza nimeni, la angajatii care lucreaza ineficient si nu au o preocupare reala pentru performanta, la oamenii de afaceri care refuza sa iasa din vechile lor paradigme si sa faca ceva diferit, toate aceste persoane intretin singure situatia dificila si frustranta in care se afla.

Tendinta mea este sa vad o criza ca o provocare, care arata ce poate fiecare, care ii departajeaza pe cei puternici de cei slabi. Daca ar fi ca prin prisma crizei sa dau in acest moment un verdict la nivel national, as spune ca noi romanii suntem un popor de oameni slabi. De oameni care au abandonat lupta sau nici macar nu au inceput-o in mod real, preferand sa astepte, sa se ingrijoreze din reflex in mod inutil, si sa acuze clasa politica, managementul, societatea ca si cand acestea ar fi singurele cu adevarat responsabile pentru calitatea vietii lor.

Iar ceea ce reflecta acest fapt este o problema pe care consultanti in resurse umane si manageri de top il reclama de ani buni: o problema de atitudine la nivelul societatii romanesti. Marea majoritatea a romanilor au de fapt 3 probleme mari de atitudine:

1. Iresponsabilitate – convingerea ca nu ei au control si putere asupra propriei vieti, ca trebuie sa vina o putere mai mare si mai competenta ca ei, care sa le faca existenta si cariera asa cum le doresc, si are chiar aceasta datorie morala.
2. Inertie – tendinta ca odata pusi pe un anumit mod de a gandi sau a actiona sa nu le mai schimbe, chiar daca situatia necesita in mod clar asa ceva, sa prezerve cat mai mult starea de fapt de dragul traditiei, obisnuintei si a confortului.
3. Frica – de a actiona in moduri indraznete, de a apela la solutii neconventionale si incerte, de a-si asuma riscuri, de a gresi si a pierde, de a fi judecati, de a se face de ras in fata colegilor, rudelor, prietenilor, vecinului de la 2 s.a.m.d.

Iar ca un bonus, se adauga tendinta acuta a numerosi romani de a se exclude in mod eronat din categoria cu aceste trei probleme mentionate mai sus. Sa isi spuna: „Da, asa e! Asa sunt romanii in general, dar nu eu!” fara sa se opreasca cu adevarat si sa vada cum isi traiesc viata, cum arata cariera lor si ce le face sa fie astfel.

In ultimii ani, am avut sute de discutii cu oameni care isi detesta joburile, muncesc pe salarii de doi bani, si nici macar nu incearca sa faca ceva in aceasta privinta, dar care nu pierd nici o ocazie sa faca pe victimele. Intr-un final, intr-o realitatea concurentiala, mai ales pe perioade de criza, persoanele cu mentalitate de victima sunt cele care se plafoneaza cel mai mult si care au cel mai mult de suferit.

Acesta este costul mentalitatii. Iar persoanele care scot ce-i mai bun chiar si din cele mai dificile perioade, iar unele in mod special din cele mai dificile perioade, sunt cele care in fata provocarilor isi adapteaza strategiile, iar apoi calca pedala.

Stii ce job vrei, in ce fel de organizatie. Te pui pe treaba pentru a il obtine. Realist vorbind, mai ales daca aspiratiile tale sunt inalte, chiar daca esti foarte bun, va urma nu o simpla actiune ci un intreg proces de angajare, care uneori poate dura 3-6 luni si chiar mai mult.

Ca sa intelegi de ce, gandeste-te doar la faptul ca:

• Joburi de vis nu pica zilnic din pom. Ai nevoie sa cauti oportunitati, sa accesezi piata invizibila a locurilor de munca, sa folosesti si dezvolti reteaua ta de contacte, sa astepti;
• Odata ce ai dat de un job si trimis CV-ul tau, angajatorul nu se va uita neparat imediat pe el. Poate astepta acumularea unui anumit numar de CV-uri inainte de a incepe analiza lor si a trece la etapa interviurilor;
• Va exista o serie de cateva interviuri (de exemplu, intai un interviu cu un recrutor, apoi cu managerul de resurse umane, apoi cu managerul departamentului in care vei lucra), care se pot intinde multe saptamani, mai ales daca exista multi alti candidati;
• In orice moment al recrutarii si selectiei (trimiterea CV-ului, primul interviu, al doilea etc.), angajatorul poate decide ca nu esti potrivit si deci nu vei trece mai departe. Tu poti decide de asemeni ca nu este potrivit angajatorul sau jobul;
• Poti fii ales pentru job, dar sa nu reusesti sa negociezi cu angajatorul o oferta acceptabila (salariu, beneficii, perioada de incepere etc.). Drept urmare, o iei de la capat;
• Intelegi unde bat?

Data fiind durata procesului de angajare, mai ales daca in plus, in timp ce cauti jobul visurilor tale nu esti angajat si nu ai un venit, presiunea de pe umerii tai are sanse sa devina foarte mare.

Iti propun un concept care te va ajuta sa scapi de o parte din ea: jobul interimar. Un job interimar este o activitate pe care o desfasori intre ultimul job sau studii si jobul ce va urma, prin care sa iti asiguri un venit care sa iti asigure existenta. Jobul interimar este doar o statie temporara, nu o destinatie finala. El prezinta o serie de avantaje cheie:

• Nu necesita experienta sau calificari extraordinare si este usor de obtinut;
• Reprezinta o sursa de venit, nu foarte mare dar suficienta cat sa iti acoperi nevoile de baza si sa te poti descurca;
• Astfel, ajuta la diminuarea presiunii si iti permite sa abordezi procesul de angajare cu rabdare, si sa nu actionezi pripit, luand decizii pe care le vei regreta mai tarziu;
• Iti poate da sansa sa iti dezvolti o serie de abilitati universal utile, cum ar fi cele de comunicare sau lucru in echipa, care isi vor gasi rolul si in jobul pe care il doresti cu adevarat;
• Ai sansa sa explorezi si cine stie, poate sa descoperi un nou domeniu care te intereseaza, sa afli ceva nou despre abilitatile si valorile tale;
• Poti sa iti faci contacte noi si daca produci rezultate bune, rost de o recomandare pentru viitorul tau job.

Exista numeroase joburi interimare. Ele depind si de nivelul tau de expertiza, dar daca esti destul de tanar si neexperimentat, iti recomand sa iei in considerare joburi ca agent de vanzari, operator de interviuri, chelner sau receptioner. Important este sa fie un job usor de obtinut, usor de parasit, cu program flexibil si fara ore lungi de munca, ca sa iti lase timp si energie sa te ocupi in continuare de cautare jobului care te intereseaza pe termen lung.

Poate te intrebi, cum o sa para un astfel de job, pentru viitorul angajator? Evident ca CV-ul tau ar arata mult mai bine fara devieri de cariera in el, dar mult mai rau cu perioade lungi de pauza. Vestile mele sunt bune: jobul interimar, poate fi luat ca un indicator al spiritului tau practic si al unei abilitati de planificare. Dar va fi misiunea ta sa te asiguri ca este interpretat in acest fel, mai ales pe timpul interviului.

Pentru a avea o crestere naturala de la studii la job si de la un job la altul, ai nevoie sa gandesti in perspectiva, sa anticipezi oportunitatile si riscurile, sa fii deschis si sa ai initiativa. Multi dintre noi nu suntem insa, din pacate, formati in acest fel. De exemplu, putine persoane isi pun problema angajarii in primii ani de facultate, pentru a incepe sa isi faca o retea de contacte, pe care sa o foloseasca mai incolo. Stiu insa si persoane care s-au intors de la un masterat in strainatate si avea deja un job asigurat, pentru ca s-au apucat sa il caute din timpul masteratului.

Este important ca odata ce ai obtinut un job interimar, sa nu te opresti acolo si sa renunti la visele tale, doar pentru ca acel job este simplu si comod, iti asigura un venit, iar cautarea unui loc de munca asa cum iti doresti este stresanta. Daca faci acest lucru, este alegerea ta. Fii insa constient ca dupa 3-4 ani la rand, petrecuti intr-un job de mana a doua, credibilitatea ta de profesionist cu initiativa si determinare, este ca si dusa.

Decizia este a ta. Succes!

Inainte sa afli mai multe despre acest program, pune-ti urmatoarele intrebari:

• Traiesc in acest moment viata pe care mi-o doresc?
• Sunt atat de fericit si de implinit cat as putea sa fiu?
• Persoanele din viata mea ma trateaza asa cum vreau?
• Influentez lucrurile din jurul meu cat de mult as putea?
• Sunt o persoana sigura pe sine, carismatica si complet autentica?

Daca raspunsul la oricare din aceste intrebari este ‚nu’, atunci acest program este pentru tine.

The Leap este un program de training si coaching conceput pentru a crea o schimbare fundamentala in felul cum percepi lucrurile si cum reactionezi emotional la ele, care deschide oportunitati extraordinare in viata ta.

Acest program te va ajuta sa iti creezi o realitate interna care iti permite sa-ti transformi realitatea externa in ceea ce doresti. El seteaza o fundatie solida pentru a valorifica din plin potentialul tau, relatiile tale cu ceilalti si viata ta.

The Leap este capodopera programelor mele de transformare a atitudinii. Si, il organizez doar o singura data in fiecare an.

Pentru mai multe detalii, mergi pe pagina dedicata evenimentului.

Il gasesti si prezentat in engleza, aici.

Citeam azi prezentarea unui training de o zi pe abilitati de comunicare si ma uitam peste continutul lui. Aceste training acopera orice de la comunicare non-verbala, la gestionarea conflictelor, la comunicare de business si prezentare cu impact. Totul intr-o singura zi!

La un moment dat acum mult timp, si eu faceam la fel. Credeam ca daca pot sa acopar totul in cat mai putin timp, o sa livrez un training valoros. Si dezvoltarea mea, o abordam cam la fel. Citeam ca un maniac 5-10 carti pe abilitati sociale, apoi ma decideam sa pun in practica… totul.

Eram naiv, nerabdator, si aveam o intelegere fragila a invatarii umane. Uitandu-ma acum la acest mod de a aborda dezvoltarea personala, fie ca e vorba de abilitati sociale, incredere in sine, productivitate sau orice altceva, ma amuza.

Ideea este urmatoarea: oamenii nu invata astfel. O fiinta umana nu este ca un computer pe care poti instala tot software-ul de care vei avea nevoie vreodata in doar 24 de ore, si gata. E mai degraba ca un computer cu o limita de instalare de 2 Mb in fiecare zi. Deci iti va lua vreo 3 ani doar ca sa instalezi sistemul de baza de operare (aham… Windows?).

A incerca sa absorbi multa informatie, din zone variate a unui domeniu larg, intr-o perioada scurta de timp iar apoi sa practici totul este o tentativa extraordinar de ineficienta pe care unele persoane o au de a-si dezvolta abilitati reale. Ea nu functioneaza din cateva motive:

• Incerci sa acoperi multe concepte si idei, obtinand astfel doar o intelegere superficiala a fiecareia;
• Iti suprasoliciti memoria si uiti vasta majoritate a teoriei pe care o inveti;
• Devii instant de-motivat cand de gandesti la a pune in practica, pentru ca ai atat de mult de pus in practica;
• Ajungi sa practici un pic din toate, ceea ce nu face nimic sa se interiorizeze cu adevarat si nu duce nicaieri.

Singurul mod in care a citi mult fara sa aplici poate sa aiba sens din punct de vedere practic este daca esti intr-o faza in care doar vrei sa te expui la cat mai multe idei posibil pe un anumit subiect, pentru a alege apoi pe care din ele te focalizezi. Insa asa cum vad eu lucrurile, asta nu este dezvoltare personala in sine, este doar o faza de preparare, de explorare. Nu te astepta sa-ti imbunatatesti abilitatile din asta.

Modul eficient de a dezvolta abilitati si atitudini reale, este sa te focalizezi pe ideile cheie care au cea mai mare valoare pentru tine, sa le explorezi mai in detaliu, sa ti le bagi bine in cap si sa le practici consistent. Si, faci asta una cate una cu fiecare idee, nu toate de o data.

Cand fac consiliere in cariera, coaching si training pe abilitati interpersonale, aplic exact acest principiu. Unii din clientii mei sunt initial surprinsi de numarul mic de idei pe care la acopar, dar pe masura ce ei trec la a le aplica, inteleg repede de ce am aceasta abordare. Si, ai observat ca am tendinta sa scriu in aceeasi maniera?

Dezvoltarea personala eficienta este mai complicata decat pare la prima vedere. Cu totii vrem sa ne imbunatatim rapid, sa absorbim cat mai multa informatie, in cat mai putin timp, si apoi sa vedem cum abilitatile noastre se dezvolta singure.

Dar nu asa are loc cresterea personala. Este un proces gradual, care se bazeaza cel mai mult pe a segmenta informatia in bucati mici, pe actiune si persistenta. De aceea in dezvoltarea personala, mai putin inseamna mai mult.

Acum 20 de ani, succesul profesional era decis majoritar de un singur factor: cat de multa carte faceai; adica nivelul de studii si notele scolare, pe baza carora se facea repartizarea la locul de munca. De atunci, sistemul s-a schimbat, iar noua generatie de angajatori ne ia pe foarte multi dintre noi prin surprindere. Pentru ca desi criteriile lor de angajare s-a schimbat simtitor, noi reproducem inca, de la o generatie la alta, vechiul model de pregatire profesionala. Ca urmare, vedem oameni care fac cate 2 facultati si 3 masterate, si totusi nu au parte de succes profesional. Avem nevoie de cineva care sa ne scoata din acest model, iar eu sper ca voi contribui la exact acest lucru, analizand un mare mit educational. El suna cam asa:

Trebuie sa fac facultate si/sau masterat intr-un anumit domeniu si sa iau note foarte bune, pentru a ma dovedi specialist in acel domeniu, si a ma angaja cu succes.

In ultimii ani, am intrebat in stanga si in dreapta, manageri de HR din companii de top, traineri, consultanti HR, recrutori, despre criteriile de angajare ale tinerilor, si am descoperit un tipar:

1)      In mod direct, angajatorii sunt interesati de un singur lucru: capacitatea ta de a produce rezultate;

2)      Aceasta capacitate este data de 4 elemente: atitudinea si motivatia, abilitatile si cunostintele tale. Aceasta este si ordinea descrescatoare a importantei acestor criterii la angajarea tinerilor;

3)      Educatia, experienta profesionala, activitatea voluntara, comportamentul tau sunt doar potentiali indicatori ai celor 4 elemente. Dar acesti indicatori nu sunt ficsi, ci au nevoie sa fie interpretati.

4)      Angajatorii cei mai buni au devenit foarte buni la a interpreta indicatorii, pentru a determina ce spun ei cu adevarat despre tine si pregatirea ta. Sunt inteligenti, pragmatici si desfiinteaza mitul de mai sus.

In primul rand, e important sa intelegi ca titulatura de „specialist” pe care o obtii la absolvirea unei facultati sau a unui masterat, este doar un punct de vedere, al mediului academic in care ai absolvit. Angajatorul nu va accepta necritic aceasta eticheta, in conditiile in care sistemul educational romanesc este proiectat deficitar:

• Se ignora aproape complet formarea atitudinilor si abilitatilor;
• Se pune excesiv accentul pe transmiterea de cunostinte;
• Cunostintele transmise sunt deseori hiper-abstracte, invechite si inutilizabile in practica;
• Cadrele didactice au o formare excesiv teoretica si folosesc metodologii de formare depasite.

Notele mari obtinute in timpul studiilor superioare, date fiind cele de mai sus, au o relevanta mare doar in interiorul mediului academic. In afara lui, ele iti vor oferi un avantaj minor, iar uneori pot fi chiar un dezavantaj. Aceasta pentru ca o persoana cu activitatea academica foarte multa dar mai nimic altceva in CV este deseori considerata prea teoretica, lipsita se simt practic si initiativa.

Faptul ca ai studii intr-un anumit domeniu, te poate ajuta in a te angaja in acel domeniu, insa mai ales prin prisma faptului ca dovedeste motivatia ta pentru acel domeniu, nu prin calitatea studiilor in sine. Exista bineinteles si exceptii. De exemplu, daca vrei o profesie in drept sau medicina, este esential sa ai studii in acel domeniu. Insa dincolo de unele exceptii ca acestea, vei fi surprins sa descoperi absolventi de politehnica in resurse umane, absolventi de teologie in management etc.

Daca ai avut ocazia sa mergi la interviuri facute profesionist, poate ai observat ca mai singura intrebare legata de studii este: „De ce ai ales acest domeniu?” Dincolo de asta, recrutorul va cauta sa afle despre activitatile tale si rezultatele pe care le-ai produs, felul in care te-ai comportat in situatii reale sau in care te-ai comporta in situatii ipotetice.

Si atunci, de unde acest mare mit al educatiei, care se propaga? Eu cred ca este printre altele, 1) un simptom al unei lipse de contact intre mediul academic si cel de afaceri, dar si 2) un semn de disperare al multor tineri si adulti. Intr-o lume competitiva, dinamica, in care prea multi dintre noi am fost invatati sa ne simtim inferiori si nesiguri, incepem sa ne agatam de orice sansa pe care o avem la indemana de a ne ridica valoarea personala pe piata.

Insa dincolo de povestile pe care le auzi in jurul tau, o facultate in plus, un anume masterat, doctorat, reprezinta doar o cale de a face anumite achizitii si a iti creste un pic sansele de angajare si promovare. Ceea ce se ignora este existenta atator alte cai, mai putin facile dar mult mai eficiente, de la activitati voluntare, proiecte in ONG-uri, la carti, training-uri, conferinte sau experienta reala de munca.

Asa ca tot ce imi mai ramane este sa iti doresc multa intelepciune in a alege.

Eduard Ezeanu

Ultimele saptamani am lucrat la a crea un scurt ebook in engleza intitulat VIP Lifestyle. Acesta comprima cele mai importante lectii pe care le-am invatat despre cum sa comunici si relationezi cu ceilalti pentru a-ti crea un stil de viata extraordinar.

Poti afla mai multe despre el si il poti descarca gratuit de pe People Skills Decoded, blogul meu in limba engleza. Tot ce ai nevoie sa faci este sa te abonezi la acesta.

1. Luni de dimineata cand te scoli, ai o stare emotionala proasta, desi sambata aveai o stare foarte buna.

2. O mare parte a timpului petrecut la serviciu, te simti plictisit sau de-motivat.

3. Ai o toleranta scazuta pentru discutiile despre job in afara jobului.

4. Petreci mai mult de 50 de ore pe saptamana lucrand.

5. Ai conflicte si neintelegeri din ce in ce mai dese, cu din ce in ce mai multe persoane la job sau din cauza jobului.

6. In ultimele luni, te-ai ingrasat, ai slabit sau te-ai imbolnavit datorita activitatii profesionale.

7. Dupa ce te intorci de la birou, tot ce ai chef sa faci este sa te uiti la TV, sa te joci pe computer sau sa dormi.

8. Iti place foarte mult sa auzi sau sa citesti glume si ironii pe tema carierei, sefilor, muncii s.a.m.d.

9. Nu ai nici cea mai vaga idee unde se duce si cum va arata cariera ta peste 5 ani.

10. Uitandu-te la ceea ce faci profesional, nu te simti implinit.

11. Petreci o mare parte din timpul de la birou pe Messenger, Facebook, sau la barfe cu colegii.

12. Esti nevoit zilnic sa minti sau sa ascunzi diverse aspecte pentru a-ti desfasura activitatea fara incidente.

13. Petreci mult timp visand cu ochii deschisi, la o cariera sau o viata radical diferite de ceea ce ai acum.

14. Inventezi scuze ca sa iti iei liber de la serviciu.

15. Te vaiti in mod repetat celorlalti de seful tau, colegii tai, salariul tau, responsabilitatile tale, s.a.m.d.

16. Nu ai invatat mai nimic nou in plan profesional in ultimul an.

17. Seful tau nu stie mai nimic despre tine.

18. Ai din ce in ce mai putini prieteni pentru ca nu mai ai timp pentru ei.

19. Nu poti sa petreci o zi intreaga fara sa te deconectezi si sa nu te gandesti la job.

20. Citesti articole despre semne ca e timpul sa schimbi ceva in cariera ta.

Vorbesc destul de des despre diverse strategii pentru avansarea in cariera: asumarea de noi responsabilitati, comunicarea onesta sau obtinerea de vizibilitatea in companie. Din start, unele persoane imi ridica obiectii, spunandu-mi ca au un manager comunist, colegi ipocriti, sau ca lucreaza intr-o companie de doi bani, unde aceste strategii nu functioneaza.

Nu o sa-i contrazic. Pentru ca desi deseori aceste obiectii sunt exagerate, exista o parte de adevar in ele, care face necesara o alta abordare. Care? Daca esti mai mult sau mai putin in aceasta situatie, ai un pas foarte clar de facut: schimb-ti jobul!

Cand vine vorba de companii, manageri si oameni pe care ii gasesti in acestea, eu vad existenta mai multor lumi. De pilda:

• Exista o lume a patronilor pe care tot ce-i intereseaza este sa scoata un profit cat mai mare, prin orice mijloc posibil.
• Exista o lume a companiilor care incearca sa fie profesioniste si au anumite element de profesionalism, dar au si hibe evidente.
• Exista lumea companiilor de top, care sunt bine organizate, valorizeaza competenta, investesc in oamenii lor si in general, fac lucrurile „ca la carte”.

Un lucru pe care nu prea l-am mentionat pana acum este acela ca mi-am dezvoltat o mare parte din ideile de consiliere in cariera urmarind ceea ce functioneaza in lumea angajatorilor de top. Pentru ca ne-am imaginat ca acolo vrei sa faci cariera si pentru ca acolo se poate face cel mai usor.

Asa ca daca lucrezi intr-o companie total neprofesionista, nu te astepta ca aceste strategii sa functioneze la fel de bine. Pe de alta parte, daca acesta e cazul, nu pot sa nu ma intreb: ce cauti acolo si de ce nu te ocupi cat se poate de serios de cautarea unui alt job?

Una din sarcinile tale pentru dezvoltarea unei cariere de top este sa intri in lumea angajatorilor si profesionistilor de top. Daca esti la inceputul carierei, preferabil este sa iti faci intrarea de aici. Daca lucrezi deja si angajatorul tau nu este in aceasta categorie, atunci este important sa faci aceasta tranzitie catre un angajator de top.

In acest sens, am o recomandare cheie pentru tine: fa networking. Mergi la evenimente, conferinte, cunoaste oameni din companii de top, tine legatura cu ei. Daca le creezi o impresie buna ca persoana si ca profesionist, te pot ajuta prin informatii si prin recomandari sa accesezi un job in compania unde lucreaza si nu numai.

Prin networking eficient, poti faci chiar trecerea directa de la un job intr-o companie absolut neprofesionista la una foarte profesionista. Ceea ce altfel se intampla mult mai greu si necesita deseori un pas intermediar, printr-o companie semi-profesionista.

Vestea buna este ca aceasta lumea a angajatorilor de top exista si in Romania. Mai mult, ea devine din ce in ce mai mare, pe masura ce diverse companii lucreaza la a se profesionaliza. Nu te astepta sa gasesti compania perfecta. Nu exista. Cunosc personal insa numeroase persoane, in Romania, care considera angajatorul lor unul foarte bun si se bucura sa fie alaturi de compania respectiva. Este responsabilitatea ta sa te asiguri ca si tu ajungi intr-o astfel de companie. Succes!

Recent am avut primul meu curs open la care toti participantii au fost femei. Asta m-a facut sa-mi dau seama ca in general, clientii mei care nu sunt trimisi de catre companiile pentru care lucreaza si care isi platesc singuri, sunt de cel putin 2/3 femei.

Experienta mea nu pare sa fie o exceptie. Alti coachi, traineri, oameni ce fac consiliere in cariera imi spun ca au experiente similare. Ca regula generala, se pare ca femeile investesc vizibil mai mult in dezvoltarea personala decat barbatii: training, coaching, carti si practica.

Acum, eu nu pot sa nu ma intreb: de ce se intampla asta? Oare femeile au nevoie de mai multa dezvoltare personala decat barbatii? Oare barbatii au abilitatile sociale, abilitati de cariera, atitudinile mai bune care justifica sa nu caute la fel de multa dezvoltare personala?

Asa cum probabil ai ghicit, raspunsul este categoric “nu”. Barbatii au nevoie de dezvoltare personala la fel de mult ca si femeile. Ei doar nu investesc in ea la fel de mult. Vorbind cu oamenii despre opiniile lor privind competente si succes, am ajuns sa cred ca sunt cateva cauze:

• Barbatii sunt mai putin dispusi sa-si vada defectele si potentialul lor de imbunatatire;
• Barbatii sunt mai putin dispusi sa accepte faptul ca altcineva ar putea fi suficient de competent pentru a-i ajuta sa se dezvolte;
• Barbatii sunt mai putin dispusi sa actioneze pentru dezvoltarea personala;
• Barbatii sunt mai increzatori in capacitatea lor de a invata pe cont propriu.

Apropo: am fost vinovat de toate acestea la un moment sau altul. Ultima ar putea fi bun sau rau, in functie de context si de persoana. Dar primele trei sunt cu siguranta o problema. Simplu spus, barbatii in general isi saboteaza dezvoltarea personala si isi imbunatatesc abilitatile lor soft la o rata mai scazuta decat femeile.

La asta, adauga faptul ca prin natura noastra, noi barbatii suntem probabil cu un pas in urma femeilor privind potrivirea noastra pentru aceasta lume moderna. Femeile sunt in mod natural mai empatice, intuitive, bune la a citi limbajul corpului si au o gama larga de abilitati sociale mai bune; barbati sunt in mod natural mai agresivi si buni la a ridica chestii grele. Grozav!

Proiecteaza acest fenomen 25 de ani in viitor si, daca lucrurile evolueaza in acelasi mod, vom trai intr-o lume unde femeia tipica alearga cercuri in jurul barbatului tipic. Este mai inteligenta, mai sigura pe ea, mai eficienta, are mai mult succes si abilitati sociale mult mai bune decat omologul sau masculin.

Barbatul tipic va roti din cap si nu va intelege ce naiba se intampla cu viata si cariera sa, in timp ce o femeie va trage pe fata sau subtil hamurile. Acum ca ma gandesc, o multime din asta vad deja intamplandu-se in jurul meu. Poate doar am nevoie sa cunosc barbati de calitate mai buna si femei de calitate mai proasta. Hmm …

Oricum, vestea buna este ca in acest viitor ipotetic, putinii barbati care vor putea sa trateze de la egal la egal cu femeile vor fi un lucru foarte apreciat si interesant de avut in jur. Deci, atata timp cat esti unul dintre ei, viitorul arata bine.

Citeste articolul in engleza pe People Skills Decoded.